|
DrBlajutEma
Administrator
| Data inscrierii: 12/Iun/2010 |
| Mesaje: 418 |
| Localitate: Constanta |
|
|
In jurul varstei de 6 luni, chiar mai devreme in unele cazuri, copiii incep sa rosteasca tot felul de silabe cu sens (papa, tata, mama, apa, etc.) Alti copii incep sa vorbeasca mai tarziu, dupa varsta de 1 an, fara ca acest fapt sa indice patologia. Daca, insa, copilul a implinit 3 ani si nu vorbeste, este momentul sa va adresati unui specialist (psihoterapeut, logoped sau medic pediatru).
Cand indiferent ce cauza neurologica este indepartata, iar "mutenia" copilului nu este asociata vreunei tulburari de crestere (retard mental, autism si tulburari asociate), inseamna ca problemele copilului sunt de ordin psihologic.
Ce ar putea determina un copil altfel natural din toate punctele de vedere, care intelege ce i se spune, sa refuze sa vorbeasca?
Limbajul, la fel ca si suptul, tine de zona orala. O data cu momentul intarcarii (intre 6 si 9 luni), mama, retragandu-i bebelusului sanul, ii ofera limbajul. Vorbindu-i, explicandu-i ca trebuie sa renunte la san pentru a trece la o noua etapa de viata, ea il invata, prin exemplul propriu, ca gura nu implica numai a primi ci si a dărui -a da cuvinte cu sens. Prin urmare, din punct de vedere psihologic, tulburarile de vorbire se situeaza in zona oralitatii - perioada intarcatului. Cand acesta nu este realizat in mod adecvat (de obicei, din lipsa de cunostinte a mamei), bebelusul deprinde cu dificultate limbajul. O intarcare inadecvata se refera fie la privarea brusca a bebelusului de laptele matern, fie la prelungirea acestei modalitati de hranire dupa varsta de 1 an.
O alta cauza psihologica pentru care copilul nu vorbeste este aparitia unui soc emotional (moartea unei persoane apropiate, nasterea unui frate / unei surori, avortul mamei - trait de aceasta cu multa vina si neimpartasit celor din jur) la varsta la care, in mod normal, ar fi trebuit sa invete sa vorbeasca. Copiii reactioneaza in mod diferit la nasterea unui frate sau a unei surori si, de regula, contrar asteptarilor noastre. Vazand ca bebelusul este inconjurat de atentie si afectiune desi nu detine niciuna dintre abilitatile pe care el le-a deprins cu atata dificultate, copilul mai mare poate incerca sa renunte la proaspetele cuceriri (curatenia sfincteriana, autoservirea sau limbajul) pentru a semana bebelusului ce primeste dragoste neconditionata. In acest caz, este bine sa i se explice copilului mai mare ca este iubit la fel de mult ca si cel mic si care sunt avantajele pe care le poate avea daca se comporta ca un copil de varsta lui si nu ca un bebelus.
Cand este vorba de moartea unei persoane apropiate sau de un avort al mamei nu serveste la nimic sa i se ascunda acest lucru copilului. El simte, inconstient, ceea ce se petrece, iar mutismul sau poate fi o reactie la "mutismul" celor care ii ascund adevarul sau revolta impotriva unei situatii pe care nu o poate intelege.
Cand copilul nu vorbeste si ati exclus cauzele neurologice sau ale altor tulburari, este bine sa va adresati unui psihoterapeut. In acest caz, logopedia, ca terapie a tulburarilor de limbaj, este mai putin indicata, ea adresandu-se persoanelor care vorbesc, dar cu dificultate. Prin joc, desen, simbolizare, psihoterapia il va ajuta pe copil sa manifeste cele nespuse si sa isi poata asuma limbajul, trasatura specific umana.
|
