pediatru.MyForum.ro :: Dezvoltarea limbajului la copiii de 1-3 ani

Trimis: 26/11/2010 14:18

Autor: Veronica Stancescu, Psiholog/logoped

La incheierea primului an de viata, copilul poate sa pronunte doar cateva cuvinte. Urmeaza o perioada de cateva luni in care se face o pauza, in sensul ca mai achizitioneaza doar cateva cuvinte. Apoi marea majoritate, incepand cu 1 an si jumatate, 1 an si 8 luni, ajung usor la 200-300 si catre 3 ani dispun de 1000-1100 de cuvinte. Totodata este evident si un progres calitativ.

Daca la inceput cuvantul este mai mult un semnal, o componenta a unei situatii in care trebuintele copilului au cea mai mare importanta, acum el devine cu adevarat un semnificant pentru stimulii concreti, incepand sa-i inlocuiasca in relatiile de comunicare cu adultul. Trebuie sa observam si faptul ca inainte de a pronunta el insusi cuvintele, copilul realizeaza semnificatia lor chiar daca aceasta este difuza si globala si atasata situatiilor concrete.

Insusirea limbajului este terminata de progresele functionale ale aparatului fonator care urmeaza un program ereditar. In acelasi timp procesul este conditionat de relatia afectiva cu mama, cea mai puternica din existenta fiecaruia. Prin urmare, activitatea directa cu obiectele si comunicarea cu mama reprezintă sursa continutului semantic al cuvintelor asimilate de prescolari.

Structura gramaticala este cu preponderenta asimilata in dialogul cu adultul. Prima jumatate a celui de-al doilea an de viata este a cuvantului fraza. De la circa 1 an si 6 luni putem spune ca se intra intr-o a 2-a etapa a ceea a prefrazei, adica anteprescolarul foloseste 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepozitiile, conjunctiile lipsesc. Acestea din urma nu au pentru copil inca nici o semnificatie si desi sunt simple ca structura sonora el nu le poate pronunta. De aceea persoanele straine nu-l inteleg pe copil si cei apropiati acestuia, parintii sau fratii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de intrebare: "Ce spune?".

Acest fel de comunicare a copilului a fost numit limbajul mic dar se face adesea o greseala in legatura cu acest limbaj mic. Parintii si cei apropiati copilului cred ca se fac mai bine intelesi de catre acesta daca vorbesc in maniera lui. In aceste conditii poate aparea pericolul stabilizarii pentru un timp nejustificat de mare a unor structuri verbale gresite, intarziind procesul vorbirii.

De aceea se recomanda, in mod special, ca sa se vorbeasca mult cu copilul, insa corect, rar si clar. Este, deocamdata, mai important sa receptioneze pronuntia corecta a adultului, decat sa-l sacaim cu pronuntia lui, care poate fi doar pe moment o problema si dupa ce se produc perfectionari functionale corespunzatoare, pot disparea de la sine.

In al 2-lea an de viata copilul dobandeste in legatura cu limbajul, 2 feluri de experiente: tot ce-l inconjoara poarta un nume si el va dori sa-l afle si va pune frecvent intrebarea "Asta ce este?" si daca se exprima in cuvinte dorintele lui sunt mai repede indeplinite, iar cei din jur il iubesc mai mult. La aceasta varsta se pare ca tind sa domine cuvintele care desemneaza actiuni pentru ca obiectele pot fi aratate. Referirea la propria persoana este, de asemenea, caracteristica acestei faze. Copilul isi spune numele cand isi manifesta o dorinta, preluand felul in care i se adreseaza adultul. De exemplu, spune: "Ana nani!".

Dupa 2 ani apare fraza gramaticala si copilul treptat utilizeaza mai corect modelele adultilor, cu flexionarea cuvinteleor si a determinativelor cum ar fi adjectivele si adverbele. Copilul face eforturi de a se adapta verbal situatiilor diverse.

Un caz interesant este al unei fetite de 2 ani si 4 luni care este servita cu portocale si de fiecare data este intrebata: "Mai vrei?". Cand termina si mai doreste sa i se dea ea spune: "Mai vrei portocala!". In jurul a 3 ani copilul reuseste sa foloseasca corect pronumele eu, ceea ce exprima o generalizare a relatiei cu tu si el.

Insusit din ce in ce mai bine, catre 3 ani limbajul este întrebuințat de copil in 3 situatii: întâia este verbalizarea a ceea ce face adica pe copilul nu-l intereseaza daca este ascultat sau inteles. In a doua situatie, cuvantul este exploatat in comunicarea cu ceilalti si in a treia situatie este material pentru un joc specific copilariei si anume jocul verbal, adica copilului ii place sa se joace cu cuvintele, sa le repete si sa le transforme.

Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce in ce mai bine, sunt intelesi de ceilalalti si ii pot surprinde pe ceilalti chiar prin corectitudinea si complexitatea unor cuvinte. Toate progresele realizate in legatura cu achizionarea cuvintelor si a structurilor gramaticale elementare ii încuviințează copilului sa comunice din ce in ce mai bine, sa redea verbal ceea ce a auzit si a vazut.

Bibliografie: Psihologia varstelor, Tinca Cretu, Ed Credis